Un taxi opri şi cei trei urcară. Anthony mai făcu o ultimă încercare, adresîndu-se lui Verrall :
— Ascultă-mă, dragă inspectore, ce rău poate fi dacă treceţi pe la mine pe acasă să vedeţi dacă spun adevărul sau nu ? Puteţi păstra taxiul, dacă vreţi ; iată o ofertă generoasă ! Cinci minute nu înseamnă mare lucru.
Verrall îl privi scrutător.
— O să mergem, rosti deodală. Deşi pare ciudat, cred că spui adevărul. Nu am chef să ne facem de rîs arestînd pe cinc nu trebuie.
Unde stai ?
— Cartierul Brandenburg, nr. 48.
Verrall se aplecă înainte şi îi strigă.şoferului adresa. Tăcură pînă la destinaţie, cînd Carter sări din maşină, iar Verrall îi făcu semn lui Anthony să-1 urme^c.
— Nu e nevoie să creăm nimănui neplăceri, explică Verrall în timp ce cobora şi el.
Intrăm detaşat, ca şi cum domnu! Eastwood şi-ar aduce acasă nişte prieteni.
Anthony îi fu deosebit de rocunoscător pentru sugestie, iar opinia sa despre Secţia de Investigaţii Criminalistice se îmbunătăţi simţitor. In hol, norocul li-1 scoase în cale pe Rogers, portarul. Anthony se opri.
— A, bună seara Rogers, rosti ca din în-tîmplare.
— Bună seara, domnule Eastwood, răs-punse portarul respectuos. Se ataşase de An-thony, care dădea un exemplu de liberali-tate, nu întocmai urmat şi de vecinii săi.
Anthony se opri în capul scărilor.
— Apropo, Rogers. De cînd locuiesc eu aici ? Tocmai discutam cu prietenii mei.
— Staţi să-mi amintesc, domnule. Cred că în curînd se fac patru ani.
— Exact aşa mă gîndeam şi eu.
Anthony aruncă o privire triumfătoare
spre detectivi. Carter se încruntă, dar Ver-rall zîmbi din toată inima.
— Foarte bine, domnule, dar nu îndea-
juns, remarcă el. Urcăm ?
Anthofty descuie uşa. îşi aminti încîntat că Seamark, omul care îl ajuta la menaj, era plecat. Cu cît mai puţini martori la această catastrofă, cu atît mai bine !
Maşina de scris stătea unde o lâsase. Car-ter se îndreptă spre masă şi citi titlul în pa-gină.
— Una din povestirile mele, exclamă An-thony nonşalant.
